B.C. «Moldindconbank» S.A. pe pia|a cardurilor
bancare din Moldova
Revoluția tehnologică înregistrează perpetuu noi realizări, înfruntînd
inerția economică și socială. La o succintă analiză a unui sistem
bancar perfectibil, constatăm că investițiile în sistemele de
plăți cu carduri sînt dintre cele mai rentabile. Nu întîmplător
aceste instrumente moderne de plată, care oferă posibilități vaste
de servicii bancare, au o dezvoltare tot mai intensă și în Republica
Moldova.
Pionieriatul în practica utilizării cardurilor ca mijloc de plată
în Moldova îl deține compania «Dekart». Aceasta și-a început activitatea
în domeniul dat în 1993, după care în 1995 în rețeaua de magazine
«Fidesco» erau acceptate carduri prin intermediul cărora se efectuau
plăți pentru mărfurile achiziționate. Activitățile de succes ale
B.C. «Victoriabank» S.A. începute în 1996 și care la etapa actuală
deține întîietatea pe acest segment de piață monetară în ceea ce
privește numărul de carduri emise și cel al serviciilor oferite
de acestea s-au încadrat ulterior în acțiunile de dezvoltare și
valorificare a pieței cardurilor din țară.
Un moment important care a avut ca efect consolidarea pieței în
cauză a fost semnarea actului de constituire, în decembrie 1999,
a Companiei de procesare a plăților cu carduri «MOLDMEDIACARD» de
către șase bănci comerciale printre care și B.C.»Moldindconbank»S.A.
fiecare deținînd o cotă valorică din fondul statutar al companiei.
Inițial, aceasta reprezenta un sistem centralizat de procesare,
urmînd ca apoi să îndeplinească funcția de exploatare și monitorizare
a operațiunilor în sistemul asociat al băncilor. Între timp, «MoldMediaCard»
se constituie ca o verigă de legătură între băncile asociate, integrîndu-le
în sistemele internaționale de plăți cu carduri.
B.C. «Moldindconbank» S.A. nu-și atribuie un merit deosebit, cu
excepția contribuției adusă pe piață care este mai mult decît oportună,
cel puțin pentru faptul că, într-un interval de timp atît de scurt,
s-a efectuat o muncă enormă. Debutul băncii pe piața cardurilor
bancare a avut loc în octombrie 2000, atunci cînd a primit licența
de membru plenar Europay International (instituție ce a fuzionat
cu MasterCard), ca, puțin mai tîrziu, să fim certificați de aceasta
pentru emiterea a cinci tipuri de carduri.
Consecventă în politica sa de diversificare a produselor în concordanță
cu cererea clienților și a pieței autohtone, B.C. «Moldindconbank»
S.A. (MICB) a lansat oficial cardurile bancare emise sub licența
Europay în luna august 2001 prin implementarea proiectului salarial
de plată cu carduri chiar pentru colaboratorii MICB.
În raza de activitate a băncii au fost antrenate o serie de întreprinderi,
acestea din urmă fiind interesate de implementarea proiectelor salariale
de plată prin carduri. Colaborarea pe care am început-o cu acestea
a avut un impact semnificativ asupra activității cu carduri: din
moment ce majoritatea instituțiilor bancare se bazează pe cardurile
de salarii, piața autohtonă a început să crească în special datorita
acestora. În cele din urmă, proiectele în cauză au fost puse în
aplicare la următoarele organizații: ANRTI (Agentia naționala de
reglementare în telecomunicații și informatică), S.A. «Apa-canal
Chișinău», CFM (Calea Ferată a Moldovei), Infocom S.A., Moldtelecom
S.A., Piața Centrală S.A., Taxi-Service S.A., Telecom Orhei etc.
B.C.»Moldindconbank»S.A. deține la moment 6500 carduri din totalul
de 13511 carduri emise sub egida MMC (MoldMediaCard), ceea ce constituie
48,11% și-i permite să se plaseze în fruntea topului printre băncile
asociate.
Ponderea cardurilor emise de MICB în sistemul centralizat
de procesare MOLDMEDIACARD
Deținătorii de carduri Maestro și Eurocard/Mastercard emise atît
de Moldindconbank, cît și de alte instituții financiar-bancare din
țară și din străinatate, au la dispoziție 9 bancomate ale băncii,
dintre care 8 sînt amplasate în Chișinău și unul în municipiul Bălți.
Respectiv, și cele 24 subdiviziuni ale băncii echipate cu terminale
electronice POS (Point of Sale) sînt oferite clienților, acestea
fiind amplasate în capitală și în alte localități din țară, cum
ar fi Bălți, Hîncești, Ungheni, Soroca, Orhei, Căușeni, Giurgiulești
etc.
Sistemul a fost gîndit și conceput astfel încît să fie accesibil
fiecărui beneficiar oriunde în lume, indiferent de posibilitățile
financiare ale clientului. În urma unei analize financiare, orice
cetățean care face dovada unui venit sigur lunar are șansa de a
deveni posesorul unui card de debit MICB, cu toate avantajele pe
care acesta le aduce cu sine. De fapt, produsele adresate persoanelor
fizice pe care MICB le oferă pînă în prezent sînt concepute de o
asemenea manieră încît să servească nu doar elita societății. Ele
se constituie în produse și servicii bancare pentru întreaga populație,
instituția contribuind astfel la dezvoltarea sistemului bancar din
Moldova.
Cardurile MICB tip Maestro, Eurocard/Mastercard Standard și Eurocard/Mastercard
Business oferă posibilitatea retragerii de numerar de la rețeaua
națională și internațională prin noua facilitate de schimb valutar
automat. Avînd afișate mărcile Maestro și/sau Cirrus și Eurocard/Mastercard,
cardurile permit efectuarea de cumpăraturi de la unități comerciale
care au aceleași sigle. Cardul MICB Eurocard/Mastercard Business
oferă companiilor acces la conturile în valută prin conversie directă.
Acesta mai poate fi utilizat pentru plata achizițiilor făcute în
numele întreprinderii și în deplăsarile de serviciu. Cardul Business
oferă numeroase avantaje, cum ar fi minimizarea costurilor administrative,
controlul riguros al cheltuielilor etc. Oferta de carduri MICB este
completată cu serviciul suport și asistență clientelă MICB, pus
la dispoziția clienților, în scopul rezolvării tuturor litigiilor
legate de tranzacții și pentru situații de urgență, fiind disponibil
24 de ore din 24, șapte zile pe săptămînă.
Transparența informației oferită deținătorilor de carduri este
asigurată prin transmiterea confidențială a extrasului de cont lunar
solicitat de client, precum și prin expedierea acestuia prin e-mail.
În plus, MICB permite acordarea acestor servicii și altor utilizatori
pe același cont, prin emiterea de carduri suplimentare. Emiterea
acestora se face de către MICB, deținătorul autorizat avînd putere
de decizie în ceea ce privește plafonarea sumei pusă la dispoziția
utilizatorului autorizat din contul de card sau a numărului de tranzacții
la care acesta are dreptul. De asemenea, necomisionarea ridicărilor
sau plăților efectuate cu cardurile MICB la bancomatele și POS-urile
din rețeaua noastră, precum și dobînda anuală atractivă - 10 % pentru
disponibilitățile din contul de card - reprezintă alte avantaje
importante pentru clienții băncii.
Una din ambițiile MICB este cea de a deveni membru plenar al VISA
International. Banca își propune să emită pînă la sfîrșitul acestui
an 15.000 carduri. Acțiunile băncii sînt orientate și spre extinderea
teritorială a rețelei de ATM-uri și POS-uri, respectiv, lărgirea
arealului de deservire a comercianților, emiterea cardurilor multivalutare,
realizarea proiectelor privind comerțul electronic, implicarea în
proiecte sociale etc. Toate aceste planuri sînt și părți componente
din strategia generală de dezvoltare a băncii care merge în pas
cu cererea pieței.
Campania de lansare a cardurilor MICB este parte componentă a politicii
generale a băncii de dezvoltare și diversificare a produselor sale,
în deplina concordanță cu cerințele clienților și cu tendința pieței.
Echipa de la MICB tinde mereu spre realizarea acestor scopuri, stră-duindu-se
să dețină "monopolul superlativului" în ceea ce privește
calitatea serviciilor prestate clienților. Ritmul de creștere pe
care banca și l-a impus a constituit un catalizator, stimulînd piața
cardurilor să ia direcția unui vector ascendent.
În concluzie, am putea spune că Hotararea Guvernului R. Moldova
nr. 191 din 6 martie 2001 a avut un efect benefic. Piața cardurilor
din R.Moldova este estimată la un potențial de 0,5-0,7 mln. carduri
- nivel ce ar putea fi atins în următorii patru-cinci ani. În aceasta
ordine de idei, o inițiativă binevenită din partea autorităților
guvernamentale, care ar putea să contribuie în viitorul apropiat
la acomodarea populației cu cardul, ar fi și introducerea acestuia
pentru achitarea salariilor în instituțiile bugetare.
Ion CIOBANU,
șef al Departamentului operațiuni cu carduri
Ïđćńńà î áàíêć / "Profit" Banci si finante / N7, 2002 (rom) >